Purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Mădălina Epure, a declarat că pompierii intervin la mai multe instituții publice care au fost inundate în urma unei ploi torențiale. Echipajele ISU intervin pentru scoaterea apei la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, Sala Sporturilor și Curtea de Apel Pitești.
Potrivit sursei citate, există foarte multe sesizări din oraș, în condițiile în care a plouat mult.
Pompierii au fost solicitați să intervină și în cazul unor inundații produse în localitățile Bradu și Ștefănești.
Viceprimarul din Pitești, Sorin Apostoliceanu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că și angajații Primăriei intervin pentru recolmatarea canalizării, mai multe străzi fiind inundate.
„A plouat timp de două ore. A căzut grindină și o cantitate mare de apă. Inundații sunt pe foarte multe străzi. Au refulat canalizările, au fost ridicate capacele. Avem oameni care intervin acum să scoată mizeriile. Și la Finanțe a fost inundat sediul”, a declarat Apostoliceanu.